Securitate si sanatate in munca - SSM

Securitatea si sanatatea in munca reprezinta un ansamblu de masuri, de natura tehnica, organizatorica si igienico – sanitara, pe care orice manager de unitate, fie din mediul privat, fie din cel de stat, ar trebui sa le implementeze la fiecare nivel organizational, in asa fel incat activitatea tuturor lucratorilor sa tinda a se desfasura in conditii de maxima siguranta la locul de munca.

S-a constatat in timp faptul ca un management sanatos in domeniul securitatii si sanatatii in munca contribuie esential la dezvoltarea organizatiei. Costurile pe care o unitate le inregistreaza in momentul producerii unui eveniment sunt de cateva ori mai mari decat cele ale prevenirii. Satisfactia unui loc de munca sigur, in care exista permanent o preocupare pentru conditiile in care lucratorul isi desfasoara activitatea, confera acestuia o motivatie pentru o buna desfasurare a activitatii.

Dinamica modificarii legislatiei in domeniu, prin imbunatatirea continua a acesteia, tinand cont si de progresul tehnic pe care societatea l-a inregistrat, a dus la necesitatea formarii unor specialisti in domeniul securitatii si sanatatii in munca, care sa se alature managerilor ce inteleg acest fenomen complex, insa din diverse motive nu reusesc sa-l aplice corect si in totalitate. Ceea ce ar trebui foarte bine sa se inteleaga, este faptul ca rolul consultantului este doar de a indica varianta legala si eficienta, aplicabila la nivelul unitatii, hotararea finala, referitoare la actiunile pe care urmeaza a fi intreprinse in unitate, tine doar de manager.

Este gresit conceptul pe care inca unii conducatori de unitati il au, in sensul in care daca externalizeaza serviciul de securitate si sanatate in munca si-au rezolvat aceasta problema si intreaga raspundere revine acestuia. Doar impreuna, prin alegerea celor mai bune actiuni, vor tinde spre acel management performant in domeniul securitatii si sanatatii in munca.

Incearca serviciile noastre