NORME METODOLOGICE de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006.

HOTĂRÂRI DE GUVERN domeniul SSM

NORME METODOLOGICE de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006.

Au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr.1425 / 2006 si publicate în Monitorul Oficial nr.882 / 30.10.2006, prima variantă. De atunci și până în prezent (n.a. 2013) au suferit unele modificări determinate de necesitatea unor precizări mult mai complexe survenite din experiența practică.

Normele sunt structurate pe 8 capitole :

1.CAP. I Dispoziţii generale
2.CAP. II Autorizarea functionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în Muncă
3.CAP. III Servicii de prevenire şi protecţie
4.CAP. IV Organizarea şi funcţionarea comitetului de securitate şi sănătate în muncă
5.CAP. V Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
6.CAP. VI Pericol grav şi iminent şi zone cu risc ridicat şi specific
7.CAP. VII Comunicarea şi cercetarea evenimentelor, înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a incidentelor periculoase, semnalarea, cercetarea, declararea şi raportarea bolilor profesionale
8.CAP. VIII Avizarea documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

În continuare vom prezenta detaliat doar capitolele I și II, celelalte capitole vor fi detaliate în cuprinsul cursului în funcție de tema discutată.

” Dispoziţii generale

Art. 1
Prezentele norme metodologice stabilesc modul de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, denumită în continuare lege.

ART. 2
În înţelesul prezentelor norme metodologice, termenii şi expresiile folosite au următoarea semnificaţie:
1.autorizare a funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă – asumarea de către angajator a responsabilităţii privind legalitatea desfăşurării activităţii din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă;
2.serviciu intern de prevenire şi protecţie – totalitatea resurselor materiale şi umane alocate pentru efectuarea activităţilor de prevenire şi protecţie în întreprindere şi/sau unitate;
3.comitet de securitate şi sănătate în muncă – organul paritar constituit la nivelul angajatorului, în vederea participării şi consultării periodice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în conformitate cu art. 18 alin. (1) – (3) din lege;
4.zone cu risc ridicat şi specific – acele zone din cadrul întreprinderii şi/sau unităţii în care au fost identificate riscuri ce pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinţe grave, ireversibile, respectiv deces sau invaliditate;
5.accident care produce incapacitate temporară de muncă (ITM) – accident care produce incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice consecutive, confirmată prin certificat medical sau, după caz, prin alte documente medicale, potrivit prevederilor legale;
6.accident care produce invaliditate (INV) – accident care produce invaliditate confirmată prin decizie de încadrare într-un grad de invaliditate, emisă de organele medicale în drept;
7.accident mortal (D) – accident în urma căruia se produce decesul accidentatului, confirmat imediat sau după un interval de timp, în baza unui act medico-legal;
8.accident colectiv – accidentul în care au fost accidentate cel puţin 3 persoane, în acelaşi timp şi din aceleaşi cauze, în cadrul aceluiaşi eveniment;
9.accident de muncă de circulaţie – accident survenit în timpul circulaţiei pe drumurile publice sau generat de traficul rutier, dacă persoana vătămată se afla în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
10.accident de muncă de traseu:
a)accident survenit în timpul şi pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la domiciliu şi invers şi care a antrenat vătămarea sau decesul;
b)accident survenit pe perioada pauzei reglementare de masă în locuri organizate de angajator, pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la locul unde ia masa şi invers, şi care a antrenat vătămarea sau decesul;
c)accident care a antrenat vătămarea sau decesul, petrecut pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la locul unde îşi încasează salariul şi invers, dacă acesta este organizat de angajator în afara unităţii;
11.accident în afara muncii – accident care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 5 lit. g) şi la art. 30 din lege;
12.invaliditate – pierdere parţială sau totală a capacităţii de muncă, confirmată prin decizie de încadrare într-un grad de invaliditate, emisă de organele medicale în drept;
13.invaliditate evidentă – pierdere a capacităţii de muncă datorată unor vătămări evidente, cum ar fi un braţ smuls din umăr, produse în urma unui eveniment, până la emiterea deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate de către organele medicale în drept;
14.intoxicaţie acută profesională – stare patologică apărută brusc, ca urmare a expunerii organismului la noxe existente la locul de muncă;
15.îndatoriri de serviciu – sarcini profesionale stabilite în: contractul individual de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare, fişa postului, deciziile scrise, dispoziţiile scrise ori verbale ale conducătorului direct sau ale şefilor ierarhici ai acestuia;
16.comunicare – procedura prin care angajatorul comunică producerea unui eveniment, de îndată, autorităţilor prevăzute la art. 27 alin. (1) din lege;
17.evidenţă – mijloacele şi modalităţile de păstrare a informaţiilor referitoare la evenimentele produse;
18.cercetare a bolilor profesionale – procedură efectuată în mod sistematic, cu scopul de a stabili caracterul de profesionalitate a bolii semnalate;
19.semnalare a bolilor profesionale – procedură prin care se indică pentru prima oară faptul că o boală ar putea fi profesională;
20.raportare a bolilor profesionale – procedură prin care se transmit informaţii referitoare la bolile profesionale declarate potrivit legii la Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale şi la Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în Domeniul SănătăţiiBucureşti.”

Normele metodologice aduc o completare a semnificațiilor unor termeni tehnici specifici importanți în limbajul unui specialist sau cel puțin a persoanei care realizează organizarea activității de prevenire și protecție în domeniul securității și sănătății în muncă din cadrul organizației.

Capitolul 2 dezvoltă obligativitatea și modalitatea de autorizare a funcționării agentului economic sau al instituției din punct de vedere al securității și sănătății în muncă.
CAP. 2
Autorizarea funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă
ART. 3
În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor şi a bolilor profesionale, angajatorii au obligaţia să obţină autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, înainte de începerea oricărei activităţi.
ART. 4
Nu se autorizează, potrivit prevederilor prezentelor norme metodologice:
a)persoanele juridice pentru care autorizarea funcţionării, inclusiv din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, se efectuează în temeiul Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările
ulterioare;
b)persoanele fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale pentru care procedura de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării este reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările
ulterioare.
ART. 5
Asumarea de către angajator a responsabilităţii privind legalitatea desfăşurării activităţii din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă se face pentru activităţile care se desfăşoară la sediul social, la sediile secundare sau în afara acestora.
ART. 6
(1)În vederea autorizării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, angajatorul are obligaţia să depună la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea o cerere, completată în două exemplare semnate în original de către angajator, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.
(2)Cererea prevăzută la alin. (1) va fi însoţită de următoarele acte:
a)copii de pe actele de înfiinţare;
b)declaraţia pe propria răspundere, conform modelului prezentat în anexa nr. 2, din care rezultă că pentru activităţile declarate sunt îndeplinite condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
(3)Pentru actele depuse în susţinerea cererii se va completa opisul prezentat în anexa nr. 1.
ART. 7
În vederea autorizării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectoratele teritoriale de muncă procedează după cum urmează:
a)înregistrează cererile de autorizare a funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă;
b)verifică actele depuse în susţinerea acestora, precum şi declaraţia pe propria răspundere prevăzută la art. 6;
c)completează şi emit certificatul constatator, conform modelului prezentat în anexa nr. 3;
d)asigură evidenţa certificatelor constatatoare eliberate, conform modelului prezentat în anexa nr. 4;
e)asigură arhivarea documentaţiei în baza căreia s-au emis certificatele constatatoare.
ART. 8
Termenul de eliberare a certificatului constatator este de 5 zile lucrătoare, calculat de la data înregistrării cererii.
ART. 9
Certificatul constatator, emis în baza declaraţiei pe propria răspundere, dă dreptul angajatorilor să desfăşoare activităţile pentru care au obţinut certificatul.
ART. 10
(1)În cazul în care în cadrul controalelor se constată încălcări ale prevederilor legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorul de muncă poate dispune sistarea activităţii şi, respectiv, poate propune inspectoratului teritorial de muncă înscrierea măsurii sistare a activităţii în certificatul constatator.
(2)În baza propunerii inspectorului de muncă, inspectoratul teritorial de muncă consemnează în certificatul constatator măsura sistării activităţii prevăzută la alin. (1).
ART. 11
(1)În situaţia prevăzută la art. 10, angajatorul poate relua activitatea numai după ce demonstrează că a remediat deficienţele care au condus la sistarea activităţii şi a obţinut autorizarea conform art. 6.
(2)În situaţia prevăzută la alin. (1), cererea va fi însoţită de certificatul constatator eliberat iniţial, în original.
(3)Inspectoratul teritorial de muncă va menţiona în certificatul constatator data reluării activităţii.”
Așa cum am precizat anterior, celelalte capitole ale Hotărârii de Guvern vor fi discutate pe larg în capitolele următoare ale cursului.
În continuare vom trece în revistă aspectele importante ale altor Hotărâri de Guvern care întregesc legislația aplicabilă în domeniul securității și sănătății în muncă și, vom începe cu cele care au aplicabilitate generală.

Hotărârea de Guvern Nr.1091/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de muncă

Această hotărâre transpune prevederile Directivei 89/654/CEE privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de muncă şi are ca scop să promoveze ameliorarea mediului de muncă pentru a garanta o mai bună protecţie a securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă.
Obiectivul hotărârii îl constituie aplicarea măsurilor minimale vizând promovarea ameliorării mediului de muncă pentru garantarea unui nivel mai bun al protecţiei securităţii şi sănătăţii muncii.
Locurile de muncă sunt definite ca locurile destinate să cuprindă posturile de lucru situate în clădirile întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau a unităţii la care lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii.
Dispoziţiile nu se aplică mijloacelor de transport utilizate în afara întreprinderii, nici locurilor de muncă din interiorul mijloacelor de transport, şantierelor temporare sau mobile, industriilor extractive, vaselor de pescuit, câmpurilor, pădurilor şi altor terenuri care aparţin unei întreprinderi agricole sau forestiere, dar sunt situate în afara ariei clădirilor întreprinderii.
Angajatorul trebuie să ia toate măsurile ca:
-să fie păstrate în permanență libere căile de acces ce conduc spre ieşirile de urgenţă şi ieşirile propriu-zise;
-să fie realizată întreţinerea tehnică a locului de muncă a echipamentelor şi dispozitivelor iar orice neconformităţi constatate şi susceptibile de a afecta
sănătatea şi securitatea lucrătorilor să fie corectate cât mai curând posibil;
-să fie curăţate cu regularitate pentru a se asigura un nivel de igienă corespunzător locului de muncă, echipamentele şi dispozitivele;
-să fie cu regularitate întreţinute şi verificate echipamentele şi dispozitivele de securitate destinate prevenirii sau eliminării pericolelor.
Locurile de muncă trebuie să satisfacă prescripţiile minimale de securitate şi sănătate care figurează în anexele la hotărâre. Aceste anexe fixează prescripţiile detaliate în materie de instalaţii electrice, căi şi ieşiri de urgenţă, lupta contra incendiului, aerisirea locurilor de muncă închise, temperatura locurilor de muncă, iluminat, porţi, planşee,plafoane, pereţi, scări, echipamente sanitare, principii ergonomice.
Un lucrător lucrează în condiţii de izolare atunci când nu are contact vizual şi comunicare verbală directă cu alţi lucrători pentru o perioadă de timp mai mare de 1 oră şi când nu este posibil să i se acorde ajutor medical în caz de accident sau când se află într-o situaţie critică.
Pentru aceste situaţii lucrătorii trebuie să fie informaţi cu privire la:
-manevrarea echipamentului de muncă, starea acestuia;
-riscurile de accidentare şi modul de acţiune în caz de apariţie a acestora;
-comportamentul adecvat în cazul producerii unei avarii sau al apariţiei unei situaţii critice;
-utilizarea echipamentului individual de protecţie;
-primul ajutor;
-utilizarea sistemului de supraveghere şi de legătura cu exteriorul.

Hotărârea de Guvern Nr. 971/2006 privind cerințele minime de semnalizare la locul de muncă

Hotărârea stabileşte cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă atunci când riscurile nu pot fi evitate sau reduse suficient prin mijloace tehnice de protecţie colectivă ori prin măsuri, metode sau procedee de organizare a muncii.
Pentru alegerea semnalizării adecvate, angajatorul trebuie să ia în considerare orice evaluare a riscurilor realizată în conformitate cu art. 7 alin. (4) lit. a) din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
Hotărârea de Guvern introduce cerinţe specifice privind semnalizările de securitate şi/sau de sănătate, descrie diferitele utilizări şi stabileşte regulile generale privind interşanjabilitatea şi complementaritatea acestora.
Semnalizările de securitate şi/sau de sănătate trebuie să fie utilizate numai pentru a transmite mesajul sau informaţiile prevăzute în hotărâre.
Tipuri de semnalizări:
-panouri
-culori
-semnale acustice
-semnale luminoase
-gest-semnal
-comunicare verbală
Modalități de semnalizare:
-semnalizare permanentă
-semnalizare ocazională
În cadrul anexelor, care fac parte integrantă din Hotărâre, sunt stabilite:
-cerinţe minime generale privind panourile de semnalizare
-cerinţe minime privind semnalizarea pe recipiente şi conducte
-cerinţe minime privind identificarea şi localizarea echipamentelor destinate prevenirii şi stingerii incendiilor
-cerinţe minime privind semnalizarea obstacolelor şi a locurilor periculoase şi pentru marcarea căilor de circulaţie
-cerinţe minime privind semnalele luminoase
-cerinţe minime privind semnalele acustice
-cerinţe minime privind comunicarea verbală
-cerinţe minime privind gesturile-semnal

Hotărârea de Guvern Nr. 1048/2006 privind cerințele minime de utilizare a echipamentelor de protecție

Hotărârea transpune în legislaţia română Directiva 89/656/CEE privind normele de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă.
Prin echipament individual de protecţie (EIP) se înţelege orice echipament destinat să fie purtat sau ţinut de lucrător pentru a-1 proteja împotriva unuia sau mai multor riscuri care ar putea să îi pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de muncă precum şi orice element suplimentar sau accesoriu proiectat în acest scop.
Hotărârea nu se aplică pentru:
a)echipamentul folosit de serviciul de urgenţă şi salvare; îmbrăcămintea de lucru şi uniformele obişnuite care nu sunt proiectate în mod special
pentru a proteja securitatea şi sănătatea lucrătorului;
b)echipamentul individual de protecţie purtat sau folosit de armată, poliţie ori alte instituţii de ordine publică;nechipamentul individual de protecţie pentru mijloacele de transport rutier;
c)echipamentul sportiv;
d)echipamentul de autoapărare şi descurajare;
e)dispozitivele portabile pentru detectarea şi semnalizarea riscurilor şi factorilor
nocivi;
EIP trebuie utilizat atunci când riscurile nu pot fi evitate sau limitate suficient prin mijloacele tehnice de protecţie colectivă ori prin măsurile, metodele sau procedurile de organizare a muncii.
EIP trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
-să fie corespunzător pentru riscurile implicate fără să conducă el însuşi la un risc mărit;
-să corespunda condiţiilor existente la locul de muncă;
-să se ia în considerare cerinţele ergonomice şi starea sănătăţii lucrătorului;
-să se potrivească în mod corect persoanei care îl poartă, după toate ajustările necesare.
Atunci când datorită prezenţei unor riscuri multiple trebuie purtate mai multe EIP acestea trebuie să fie compatibile şi să îşi păstreze eficacitatea în raport cu riscurile respective.
EIP se distribuie gratuit de angajator, care asigură buna funcţionare şi o stare de igienă satisfăcătoare prin întreţinere, reparare şi înlocuirile necesare.
Angajatorul trebuie să furnizeze toate informaţiile legate de riscurile pentru care se acorda echipament individual de protecţie caracteristicile acestuia şi dacă este necesar organizează antrenamente pentru utilizarea corectă a acestuia.
Instrucţiunile de utilizare a echipamentului individual de protecţie trebuie să fie pe înţelesul lucrătorilor.

Hotărârea de Guvern. nr.1051/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru manipularea manuală a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, în special de afecţiuni dorso-lombare

Această hotărâre transpune în legislaţia română prevederile Directivei 90/269/CEE privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru manipularea manuală a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători în special de afecţiuni dorso-lombare.
Manipularea manuală a maselor este operaţia de transport sau de susţinere a unei mase care prin caracteristicile sale sau condiţiile ergonomice defavorabile comporta riscuri pentru lucrători.
Angajatorii sunt obligaţi să utilizeze mijloace corespunzătoare în vederea evitării necesitaţii manipulării manuale a maselor de către lucrători. Dacă acest lucru nu se poate evita ei trebuie să ia atunci măsuri organizatorice corespunzătoare pentru a reduce riscul ţinând cont de dispoziţiile din Anexa 1. Ei trebuie să vegheze ca lucrătorii să aibă cunoştinţă despre indicaţiile privind greutatea maselor respective, centrul de greutate sau partea cea mai grea când conţinutul unui ambalaj este plasat într-un mod excentric.
Lucrătorii trebuie să primească o formare corespunzătoare şi informaţii precise privind manipularea corectă, riscurile pe care le comportă ţinând cont de anexele 1 şi 2 ale hotărârii.
Consultarea şi participarea lucrătorilor trebuie să fie organizată conform dispoziţiilor Legii 319/2006.
Anexele 1 şi 2 ale hotărârii conţin elemente de referinţă privind caracteristicile sarcinii şi ale mediului de muncă, efortul fizic redus, exigentele activităţii precum şi factorii individuali de risc.

Hotărâre de Guvern nr. 1146/ 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă Hotărârea nr 1146 a fost publicată în Monitorul Oficial nr.815 din 3 octombrie 2006.

Prezenta Hotărâre a fost structurată pe trei capitole .
CAP. I – Dispoziţii generale
Capitolul I are două articole
La art.1 se fac următoarele precizări :
(1)Prezenta hotărâre stabileşte cerinţele minime pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor care utilizează la locul de muncă echipamente de muncă, definite potrivit art. 2.
(2)Prevederile Legii securităţii şi sănătăţii în munca nr. 319/2006 se completează cuprevederile specifice cuprinse în prezenta hotărâre.
In art.2 se definesc termenii si expresiile utilizate astfel :
În sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificație:
a)echipament de muncă – orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie folosită la locul de muncă;
b)utilizarea echipamentului de muncă – orice activitate referitoare la echipamentul de muncă, cum ar fi pornirea sau oprirea echipamentului, folosirea, transportul, repararea, modificarea, întreţinerea, inclusiv curăţarea lui;
c)zona periculoasă – orice zona din interiorul şi/sau din jurul echipamentului de muncă în care prezenţa unui lucrător expus îl supune pe acesta unui risc pentru sănătatea şi securitatea sa;
d)lucrator expus – orice lucrător aflat integral sau parţial într-o zonă periculoasă;
e)operator – lucrătorul/lucrătorii însărcinat/însărcinaţi cu utilizarea echipamentului de muncă.

CAP. II – Obligaţiile angajatorului
Capitolul II are cinci secţiuni.
SECŢIUNEA 1
Obligaţii generale. Reguli referitoare la echipamentele de munca
Art. 3 care are 4 aliniate prezintă obligaţiile angajatorului .
(1)Angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru că echipamentul de muncă pus la dispoziţia lucrătorilor din întreprindere şi/sau unităţi să corespundă lucrului prestat ori sa fie adaptat acestui scop şi să poată fi utilizat de către lucrători, fără a pune în pericol securitatea sau sănătatea lor.
(2)La alegerea echipamentelor de muncă pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, angajatorul este obligat sa acorde o atenţie deosebită tuturor condiţiilor de muncă, caracteristicilor specifice acestora, precum şi riscurilor existente, în special la locurile de muncă din cadrul întreprinderii şi/sau unităţii, şi/sau riscurilor care sunt susceptibile să apară la utilizarea echipamentelor de muncă.
(3)În situaţia în care nu este posibil să se asigure ca echipamentele de muncă sunt utilizate fără niciun risc pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor, angajatorul este obligat sa ia măsuri corespunzătoare pentru reducerea riscurilor.
Art. 4 face urmatoarele precizări :
(1)Fără a aduce atingere prevederilor art. 3, angajatorul este obligat sa procure şi/sausă utilizeze:
a)echipamente de muncă puse pentru prima dată la dispoziţia lucrătorilor dinîntreprindere şi/sau unitate, pentru folosinţă, după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, care îndeplinesc:
(i)prevederile tuturor reglementărilor tehnice române care transpun legislaţia comunitară aplicabilă;
(ii)cerinţele minime prevăzute în anexa nr. 1, în cazul în care nu se aplică sau se aplică parţial reglementări tehnice române care transpun legislaţia comunitară;
b)echipamente de muncă puse pentru prima data la dispoziţia lucrătorilor din întreprindere şi/sau unitate, pentru folosinţa, care îndeplinesc cerinţele minime prevăzute în anexa nr.1, cel târziu până la data de 31 decembrie 2006.
(2)Angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru ca, pe toată durata utilizării lor, echipamentele de muncă să fie menţinute, printr-o întreţinere adecvată, la un nivel tehnic care să respecte, după caz, prevederile alin. (1) lit. a) sau b).
(3)Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Egalităţii Şanselor stabileşte, după consultarea partenerilor sociali şi luând în considerare legislaţia şi/sau practicile naţionale, modalităţile care să permită realizarea unui nivel de securitate corespunzător obiectivelor prevăzute în anexa nr. 2.
SECŢIUNEA a 2-a
Verificarea echipamentelor de munca
La art.5 se prezinta obligaţiile angajatorului :
(1)Angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru ca echipamentele de muncă a căror securitate depinde de condiţiile de instalare sa fie supuse unei verificări iniţiale, după instalare şi înainte de prima punere în funcţiune şi unei verificări după fiecare montare într-un loc de munca nou sau pe un nou amplasament, efectuate de persoane competente, în conformitate cu legislaţia şi/sau cu practicile naţionale, în scopul asigurării unei instalări corecte şi a bunei funcţionari a acestor echipamente de muncă.
(2)Pentru a garanta ca cerinţele de securitate şi de sănătate sunt respectate şi orice deteriorări sunt depistate şi remediate la timp, angajatorul este obligat sa ia măsurile necesare pentru ca echipamentele de munca, care sunt supuse unor influente ce pot genera deteriorări susceptibile de a fi la originea unor situaţii periculoase, safacă obiectul:
a)unor verificări periodice şi, dacă este cazul, unor încercări periodice efectuate de persoane competente, în conformitate cu legislaţia şi/sau cu practicile naţionale;
b)unor verificări speciale, efectuate de persoane competente, în conformitate cu legislaţia şi/sau cu practicile naţionale, de fiecare data când s-au produs evenimente excepţionale susceptibile sa aibă consecinţe dăunătoare asupra securităţii echipamentului de munca, cum ar fi modificări ale procesului de munca, accidente, fenomene naturale, perioade prelungite de neutilizare.
(3)Rezultatele verificărilor trebuie sa fie înregistrate şi puse la dispoziţie Inspecţiei Muncii la solicitarea acesteia. Ele trebuie păstrate pe o perioada de timp corespunzătoare, de exemplu, în funcţie de recomandările sau specificaţiile producătorului.
(4)Dacă echipamentele de munca respective sunt utilizate în exteriorul întreprinderii, acestea trebuie sa fie însoţite de o dovada referitoare la realizarile ultimei verificări.
(5)Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Egalităţii Şanselor stabileşte modalităţile de efectuare a acestor verificări.
SECŢIUNEA a 3-a
Echipamente de munca cu riscuri specifice. Ergonomia şi sănătatea la locul de muncă
Conform art. 6 dacă utilizarea unui echipament de munca este susceptibilă sa prezinte un risc specific pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, angajatorul este obligat sa ia măsurile necesare pentru a se asigura ca:
a)utilizarea echipamentului de muncă este accesibilă numai lucrătorilo însărcinaţi cu aceasta atribuţie;
b)pentru efectuarea reparaţiilor, modificărilor şi întreţinerii trebuie desemnaţi lucrători cu atribuţii în acest sens.

Potrivit art. 7 ,postul de lucru şi poziţia lucrătorilor în utilizarea echipamentului de muncă,precum şi principiile ergonomice trebuie să fie luate, în mod deosebit, în considerare de către angajator la aplicarea cerinţelor minime de securitate şi sănătate.
SECŢIUNEA a 4-a
Informarea lucrătorilor
Conform art. 8 fără a aduce atingere prevederilor secţiunii a 5-a a cap. III din Legea nr. 319/2006, angajatorul este obligat sa ia măsurile necesare pentru ca lucrătorii sa dispună de informaţii adecvate şi, dacă este cazul, de fise de lucru referitoare la echipamentele de muncă utilizate la locul de muncă.
Art. 9 face urmatoarele precizari :
(1)Informaţiile şi fişele de lucru prevăzute la art. 8 trebuie sa cuprindă un număr minim de date referitoare la securitate şi sănătate privind:
a)condiţiile de folosire a echipamentelor de muncă;
b)situaţiile anormale previzibile;
c)concluziile care pot fi trase, acolo unde este cazul, din experienţa acumulată în urma utilizării echipamentelor de muncă.
(2)Lucrătorii trebuie să fie atentionaţi în legatură cu riscurile la care sunt expuşi, echipamentele de muncă din imediata vecinătate a locului lor de muncă, precum şi asupra modificărilor prevăzute a fi efectuate, în măsura în care aceste modificări afectează echipamentele de muncă situate în imediată vecinătate a locului lor de muncă, chiar dacă aceşti lucrători nu utilizează direct aceste echipamente.
(3)Informaţiile şi fişele tehnice trebuie sa fie pe înţelesul lucrătorilor vizati.
SECŢIUNEA a 5-a
Instruirea, consultarea şi participarea lucrătorilor
Potrivit art. 10 fără a aduce atingere prevederilor secţiunii a 7-a a cap. III din Legea nr.
319/2006, angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru ca:
a)lucrătorii însărcinaţi cu utilizarea echipamentelor de muncă să fie instruiţi adecvat, inclusiv cu privire la riscurile posibile, determinate de utilizarea acestora;
b)lucrătorii prevăzuţi la art. 6 lit. b) sa fie instruiţi adecvat.
Conform art. 11 consultarea şi participarea lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor lor se desfăşoară potrivit prevederilor secţiunii a 6-a a cap. III din Legea nr. 319/2006.
CAP. III – Dispoziţii finale
Potrivit art. 12 modificările de natura strict tehnică ale anexelor nr. 1 şi 2 sunt realizate de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Egalităţii Şanselor, în funcţie de:
a)adoptarea reglementărilor tehnice romane care transpun legislaţia comunitară în domeniul armonizarii tehnice şi al standardizarii referitoare la echipamentele de muncă;
şi/sau
b)progresele tehnice, de evoluţia reglementărilor sau specificaţiilor internaţionale ori de cunoştinţele din domeniul echipamentelor de muncă.
Art. 13 face urmatoarele precizari :
(1)Pentru întreprinderile mici şi mijlocii, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Egalităţii Şanselor poate stabili, dacă este necesar, modalităţile de aplicare a prevederilor pct. 4 din anexa nr. 2, care se aprobă prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei.
(2)Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Egalităţii Şanselor raportează Comisiei Europene la fiecare 5 ani cu privire la aplicarea dispoziţiilor prezentei hotărâri, indicând punctele de vedere ale partenerilor sociali.
Conform art. 14 anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din hotărâre.
Hotărâre transpune Directiva 89/655/CEE privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea echipamentului de munca de către lucrători în munca, amendata de directivele 95/63/CE şi 2001/45/CE, publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) seria L nr. 393/1989, nr. 335/1995 şi nr. 195/2001.
O altă serie de Hotărâri au un caracter specific anumitor activități, respectiv:

Hotărârea de Guvern Nr.300/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantiere temporare şi mobile

Transpune în legislaţia română prevederile Directivei 92/57/CEE privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantiere temporare şi mobile. Activităţile pentru care sunt aplicabile prevederile acestei hotărâri sunt enumerate în Anexa nr.1 a acesteia, care conţine lista lucrărilor de construcţii sau de inginerie civilă.
Termeni principali:
-şantier temporar: orice şantier în care se desfăşoară lucrări de construcţii sau de inginerie civilă;
-beneficiar: orice persoană fizică sau juridică pentru care se execută lucrarea şi care asigură fondurile necesare realizării acesteia;
-manager de proiect: orice persoană fizică sau juridică autorizată în condiţiile legii şi desemnată de către beneficiar, însărcinată cu organizarea, planificarea, programarea şi controlul realizării lucrărilor pe şantier;
-lucrător independent: orice persoană fizică autorizată care realizează o activitate profesională în mod independent şi care îşi asumă controlul faţă de beneficiar, antreprenor sau subantreprenor având sarcina de a realiza pe şantier lucrări pentru care este autorizat
-Coordonator în materie de securitate şi sănătate pe durata elaborării proiectului lucrării: orice persoană fizică sau juridică competentă, desemnată de către beneficiar sau de către managerul de proiect pe durata elaborării proiectului;
-Coordonator în materie de securitate şi sănătate pe durata executării lucrării: orice persoană fizică sau juridică desemnată de către beneficiarul lucrării sau de către managerul de proiect pe durata realizării lucrării.
Conform specificaţiilor legale, pentru îndeplinirea atribuţiilor coordonatorii de securitate şi sănătate trebuie:
-să participe la toate etapele de elaborare a proiectului şi de realizare a lucrării;
-să fie invitaţi la toate întrevederile care privesc elaborarea proiectului şi realizarea lucrării;
-să primească şi, dacă e cazul, să solicite managerului de proiect şi antreprenorului elementele necesare îndeplinirii sarcinilor sale;
-să întocmească şi să ţină la zi registrul de coordonare;
Înainte de deschiderea şantierului beneficiarul lucrării sau managerul de proiect trebuie să asigure planul de securitate şi sănătate. Acesta face parte din proiectul lucrării şi trebuie să fie adaptat conţinutul acestuia.
Planul de securitate şi sănătate trebuie să conţină:
-informaţii de ordin administrativ care privesc şantierul;
-măsurile generale de organizare a şantierului;
-identificarea riscurilor şi descrierea lucrărilor care pot prezenta riscuri;
-măsuri specifice de securitate în muncă pentru lucrările care prezintă riscuri;
-amenajarea şi organizarea şantierului inclusiv a obiectivelor edilitar-sanitare, modalităţi de depozitare a materialelor, amplasarea echipamentelor de muncă prevăzute de antreprenori şi subantreprenori pentru realizarea lucrărilor proprii;
-măsuri de coordonare stabilite de coordonatori în materie de securitate şi sănătate;
-obligaţii ce decurg din interferenţa activităţilor care se desfăşoară în perimetrul şantierului şi în vecinătatea acestuia;
-măsuri generale pentru menţinerea şantierului în stare de curăţenie şi ordine;
-indicaţii practice pentru acordarea primului ajutor;
-modalităţi de colaborare între antreprenori, subantreprenori, lucrători independenţi;
Măsurile de coordonare stabilite de coordonatorii de securitate şi sănătate trebuie să se refere la:
-căile sau zonele de deplasare ori de circulaţie orizontale şi verticale;
-condiţile de manipulare a diverselor materiale în particular, în ceea ce priveşte interferenţa instalaţiilor de ridicat aflate pe şantier sau în vecinătatea acestuia;
-limitarea manipulării manuale a sarcinilor;
-delimitarea şi amenajarea zonelor de depozitare a deșeurilor materiale;
-condiţiile de depozitare, eliminare sau evacuare a deşeurilor şi a materialelor rezultate din dărâmări, demolări şi demontări;
-condiţiile de ridicare a materialelor de protecţie colectivă şi a instalaţiei electrice generale;
-măsurile care privesc interacţiunile de pe şantier;
Fiecare antreprenor sau subantreprenor trebuie să elaboreze propriul plan de securitate şi sănătate pe care îl pune la dispoziţia managerului de proiect, beneficiarului sau coordonatorilor de securitate.
Registrul de coordonare cuprinde ansamblul de documente redactate de coordonatorii în materie de securitate şi sănătate, informaţii privind evenimentele care au loc pe şantier, constatările efectuate şi deciziile luate.
Coordonatorii în materie de securitate şi sănătate trebuie să prezinte registrul de coordonare, la cerere, managerului de proiect, inspectorilor de muncă, inspectorilor sanitari.
Registrul de coordonare trebuie păstrat 5 ani de la data recepţiei finale a lucrării.
Benficiarul lucrării sau managerul de proiect trebuie să întocmească o declaraţie prealabilă în următoarele situaţii:
a.durata lucrărilor pe şantier este mai mare de 30 de zile şi pe şantier lucrează simultan mai mult de 20 de lucrători
b.volumul mare de lucru estimat este mai mare de 500 de oameni/zi. Declaraţia al cărei conţinut este stabilit de Hotărârea de Guvern în anexa 3, se comunică inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia se vor desfăşura lucrările, cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea acestora;
Coordonatorii in materie de securitate si sanatate in munca sunt desemnati pe durata elaborarii proiectului si pe durata realizarii lucrarii existand posibilitatea desemnarii aceleiasi persoane.
Hotararea stabileste competenta necesara exercitarii functiei de coordonator:
1.experienţa profesională minima de 5 ani in arhitectura, construcţii sau conducerea şantierelor;
2.formarea specifica de coordonator in materie de securitate și sănătate în muncă, actualuizată la fiecare 3 ani.
Atribuţiile coordonatorilor în materie de securitate și sănătate pe durata realizării lucrării sunt:
-să coordoneze aplicarea principiilor generale de prevenire şi de securitate la alegerea soluţiilor tehnice şi organizatorice în scopul planificării diferitelor lucrări sau faze delucru care se desfăşoară simultan sau succesiv;
-să coordoneze punerea în aplicare a măsurilor necesare pentru aplicarea planului de securitate și sănătate;
-să adapteze sau să solicite eventualele adaptări ale planului de securitate și sănătate în funcție de evoluția lucrărilor;
-să organizeze cooperarea între angajatori, inclusiv a celor care se succed pe șantier și coordonarea activității acestora privind protecția lucrătorilor;
-să coordoneze activităţile care urmăresc aplicarea instrucțiunilor de lucru și de securitatea muncii;
-să ia măsurile necesare pentru ca numai persoanele abilitate să aibă acces pe şantier;
-să stabilească în colaborare cu managerul de proiect și antreprenorul măsurile generale aplicabile șantierului;
-să ţină seama de toate interferențele activităților din perimetru sau vecinatatea şantierului;
-să stabilească împreună cu antreprenorul obligațiile privind utilitatea mijloacelor de protecție colectivă, instalațiile de ridicat sarcini, accesul pe şantier;
-să efectueze vizite comune pe șantier cu fiecare antreprenor sau subantreprenor înainte ca aceștia să redacteze planul propriu de securitate;
-să avizeze planurile de securitate și sănătate elaborate de antreprenori și modificările acestora.
Hotărârea de Guvern stabileşte obligaţiile beneficiarului, ale managerului de proiect, lucrătorilor independenți și ale angajatorilor.
Lucrătorii și reprezentanții lor trebuie să fie informati asupra măsurilor ce trebuie luate pentru securitatea lor pe șantier. De asemenea, lucrătorii și reprezentanții lor trebuie să fie consultați și să participe ținând seama de gradul de risc și de importanța șantierului.

Hotărârea de Guvern nr.1051/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru manipularea manuală a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, în special de afecţiuni dorso-lombare

Manipularea manuală a maselor este operaţia de transport sau de susţinere a unei mase care prin caracteristicile sale sau condiţiile ergonomice defavorabile comportă riscuri pentru lucrători.
Angajatorii sunt obligaţi să utilizeze mijloace corespunzătoare în vederea evitării necesitaţii manipulării manuale a maselor de către lucrători. Dacă acest lucru nu se poate evita ei trebuie să ia atunci măsuri organizatorice corespunzătoare pentru a reduce riscul ţinând cont de dispoziţiile din Anexa 1. Ei trebuie să vegheze ca lucrătorii să aibă cunoştinţă despre indicaţiile privind greutatea maselor respective, centrul de greutate sau partea cea mai grea când conţinutul unui ambalaj este plasat într-un mod excentric.
Lucrătorii trebuie să primească o formare corespunzătoare şi informaţii precise privind manipularea corectă, riscurile pe care le comportă ţinând cont de anexele 1 şi 2 ale hotărârii.
Consultarea şi participarea lucrătorilor trebuie să fie organizată conform dispoziţiilor Legii 319/2006.
Anexele 1 şi 2 ale hotărârii conţin elemente de referinţă privind caracteristicile sarcinii şi ale mediului de muncă, efortul fizic redus, exigentele activităţii precum şi factorii individuali de risc.

Hotărârea de Guvern nr.1058/2006 privind cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor care pot fi
expuşi unui potenţial risc datorat atmosferelor explozive

Această reglementare transpune în legislaţia naţională prevederile Directivei99/92/CE şi stabileşte cerinţele minime pentru securitatea şi protecţia sănătăţii lucrătorilor expuşi unui potenţial risc datorat atmosferelor explozive.
În vederea prevenirii şi a asigurării protecţiei împotriva exploziilor, angajatorul trebuie să ia măsuri tehnice şi organizatorice corespunzătoare naturii operaţiei în ordinea priorităţilor şi respectând următoarele principii de bază:
-prevenirea formării atmosferelor explozive, acolo unde natura activităţii nu opermite,
-evitarea aprinderii atmosferelor explozive,
-limitarea efectelor dăunătoare ale unei explozii.
Angajatorul trebuie să evalueze riscurile specifice din atmosferele explozive luând în considerare:
-probabilitatea producerii şi persistenţei atmosferelor explozive
-probabilitatea prezenţei şi activării surselor de aprindere, inclusiv a descărcărilor electrostatice şi a declanşării incendiului
-utilajele, substanţele folosite, procesele şi posibilele lor interacţiuni
-dimensiunile efectelor anticipate
Hotărârea stabileşte în Anexa 1 sistemul de clasificare al locurilor unde pot să apară atmosfere explozive, iar în anexa 2 cerinţele minime pentru îmbunătăţirea protecţiei sănătăţii şi securităţii lucrătorilor aflaţi în potenţial pericol în atmosfere explozive.
Angajatorul are obligaţia de a clasifica locul unde pot apărea atmosfere explozive pe zone şi trebuie să asigure îndeplinirea cerinţelor prevăzute în Anexa 2 a Hotărârii.
În situaţiile unde pot apărea atmosfere explozive în concentraţii, în cantităţi susceptibile de a pune în pericol sănătatea şi securitatea lucrătorilor, locurile trebuie marcate cu indicatoare la punctele de intrare, conform Anexei 3.
Angajatorul este obligat de asemenea să elaboreze şi actualizeze documentul privind protecţia împotriva exploziilor care trebuie să demonstreze că:
-au fost determinate şi evaluate riscurile de explozie;
-se iau măsuri adecvate pentru îndeplinirea obiectivelor Hotărârii;
-locurile sunt clasificate pe zone;
-care sunt locurile cărora li se aplică cerinţele minime;
-locul de muncă şi echipamentul de muncă, inclusiv dispoziţiile de avertizare sunt proiectate, realizate şi întreţinute conform normelor de securitate și sănătate în muncă;
-s-au luat măsuri pentru utilizarea în condiţii de securitate a echipamentului de
lucru;
Documentul mai sus menţionat, se elaborează anterior începerii activităţii şi este actualizat de angajator când locul de muncă, echipamentul de lucru sau organizarea muncii suferă schimbări, extinderi ori transformări semnificative.

Hotărârea de Guvern nr. 1136/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de câmpuri electromagnetice

Această hotărâre transpune în legislaţia română prevederile Directivei 2004/40/CE privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de câmpuri electromagnetice.
Hotărârea se referă la riscurile pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor datorate efectelor recunoscute ca nocive pe termen scurt asupra corpului uman, provocate de circulaţia curenţilor induşi şi de absorbţia de energie, precum şi de curenţii de contact.
Angajatorul are obligaţia de a evalua, măsura şi calcula nivelurile câmpurilor electromagnetice la care sunt expuşi lucrătorii conform standardelor naţionale în domeniu.
Elementele cărora angajatorul trebuie să le acorde atenţie la evaluarea riscurilor sunt:
a.nivelul, spectrul de frecvenţă, durata şi tipul expunerii;
b.valorile limită de expunere şi valorile de declanşare a acţiunii conform anexei;
c.efectele asupra stării de sănătate şi securităţii lucrătorilor care aparţin unor grupuri sensibile la riscuri specifice;
d.efectele indirecte cum ar fi: interferenţele cu echipamente şi dispozitive medicale electronice, inclusiv stimulatoare cardiace şi alte dispozitive
implantate, riscul de proiectare a obiectelor feromagnetice în câmpuri magnetice statice având o inducţie magnetică mai mare de 3 mT, amorsarea
dispozitivelor electroexplozive detonatoare, incendiile şi exploziile rezultate în urma aprinderii materialelor inflamabile datorită scânteilor provocate de
câmpuri induse, curenţi de contact sau descărcări de scântei;
e.existenţa unor echipamente alternative proiectate pentru a reduce nivelurile de expunere la câmpuri electromagnetice;
f.informaţiile adecvate obţinute în urma supravegherii stării de sănătate; sursele de expunere multiple;
g.expunere simultană la câmpuri de frecvențe multiple;

Evaluarea riscurilor trebuie actualizată periodic.
În nicio situaţie lucrătorii nu trebuie să fie expuşi la valori ale câmpului electromagnetic care depăşesc valorile limită de expunere.
Dacă expunerea depăşeşte valorile limită, în pofida măsurilor luate de angajator, acesta trebuie să ia imediat măsuri de reducere a expunerii la un nivel inferior valorilor limită, să determine cauzele depăşirii valorilor limită de expunere şi să modifice în consecinţă măsurile de protecţie şi prevenire, pentru a evita orice altă depăşire.

Angajatorul trebuie să asigure informarea şi formarea lucrătorilor şi a reprezentanţilor acestora, în raport cu rezultatele evaluării riscurilor mai ales în ce priveşte:
-măsurile luate în aplicarea acestei Hotărâri;
-valorile şi conceptele referitoare la valorile limită de expunere şi la valorile de declanşare a acţiunii şi potenţialele riscuri asociate;
-rezultatele evaluării, măsurării şi calculelor privind nivelurile de expunere la câmpuri electromagnetice;
-modul de detectare a efectelor nocive ale expunerii asupra stării de sănătate şi modul de semnalare a acestora;
-condiţiile în care lucrătorii au dreptul la supravegherea stării de sănătate;
-practicile profesionale sigure, în scopul reducerii la minimum a riscurilor datorate expunerii.
Atunci când se depistează o expunere la câmpuri electromagnetice care depăşesc valorile limită, lucrătorul în cauză trebuie să fie supus unui examen medical iar dacă se depistează o deteriorare a stării de sănătate a lucrătorului, angajatorul trebuie să efectueze o reevaluare a riscurilor.
Medicul de medicina a muncii trebuie să aibă acces la rezultatele evaluării riscurilor.
Dosarele medicale cuprinzând rezultatele supravegherii medicale trebuie păstrate într-o formă adecvată pentru consultarea ulterioară, lucrătorii având drept de acces la dosarele medicale personale.

Hotărârea de Guvern nr.1876/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de vibraţii

Hotărârea se aplică activităţilor în exercitarea cărora lucrătorii sunt sau este posibil să fie expuşi la riscuri generate de vibraţii mecanice.
Angajatorul trebuie să evalueze şi dacă este necesar, să măsoare nivelurile de vibraţii mecanice la care sunt expuşi lucrătorii, utilizând aparatură specifică şi metodologie corespunzătoare.
Evaluarea şi măsurarea se planifică şi se efectuează de servicii competente la intervale corespunzătoare.
La evaluarea riscurilor angajatorul trebuie să acorde o atenţie deosebită următoarelor elemente:
-nivelul, tipul şi durata expunerii, inclusiv orice expunere la vibraţii intermitente sau la şocuri repetate
-valorile limită ale expunerii şi valorile de expunere de la care se declanşează acţiunea;
-orice efecte indirecte asupra securităţii lucrătorilor, care rezultă din interacţiunile dintre vibraţiile mecanice şi locul de muncă sau alte echipamente de lucru;
-orice efecte indirecte asupra securităţii lucrătorilor, care rezultă din interacţiunile dintre vibraţiile mecanice şi locul de muncă sau alte echipamente de lucru;
-informaţiile furnizate de producătorii de echipamente de muncă, potrivit legislaţiei în vigoare;
-existenţa echipamentelor similare, proiectate astfel încât să reducă nivelurile de expunere la vibraţiile mecanice;
-prelungirea expunerii la vibraţii transmise întregului corp în afara programului de lucru normat, sub responsabilitatea angajatorului;
-condiţiile de muncă specifice cum ar fi temperaturile scăzute;
-informaţiile corespunzătoare obţinute din supravegherea sănătăţii.
Riscurile care decurg din expunerea la vibraţiile mecanice trebuie să fie eliminate la sursă sau reduse la minimum.

Atunci când valorile de expunere la care se declanşează acţiunea sunt depăşite, angajatorul trebuie să instituie şi să pună în aplicare un program de măsuri tehnice şi organizatorice menite să reducă la minimum expunerea la vibraţii mecanice şi riscurile legate de aceasta, ţinând cont de :
a)alte metode de lucru care implică o expunere mai scăzuta la vibraţii mecanice;
b)alegerea echipamentelor de muncă adecvate;
c)furnizarea de echipamente auxiliare care reduc riscul leziunilor provocate de vibraţii;
d)programe de întreţinere pentru echipamentele de muncă, locul de muncă şi sistemele de la locul de muncă;
e)proiectarea şi amplasarea locurilor de muncă şi a posturilor de lucru;
f)informarea şi formarea adecvată a lucrătorilor în vederea utilizării corecte şi sigure a echipamentelor de muncă, pentru a le reduce la minimum expunerea la vibraţiile mecanice;
g)limitarea duratei şi intensităţii expunerii;
h)programe de lucru cu perioade de odihnă adecvate;
i)furnizarea de îmbrăcăminte pentru protejarea împotriva frigului şi a umezelii a lucrătorilor expuşi.
Angajatorul trebuie să se asigure că lucrătorii expuşi riscurilor generate de vibraţii mecanice la locul de muncă şi reprezentaţii acestora, primesc informaţii cu privire la rezultatul evaluării riscurilor, precum şi o formare corespunzătoare.
Informarea şi formarea trebuie să se refere în special la:
-măsurile luate pentru eliminarea sau reducerea la minimum a riscurilor datorate vibraţiilor mecanice;
-valorile limită ale expunerii şi valorile de expunere de la care se declanşează acţiunea;
-rezultatele evaluărilor şi ale măsurărilor vibraţiilor mecanice;
-leziunile care ar putea fi produse de echipamentele de lucru utilizate;
-cum şi de ce trebuie detectate şi raportate semnele de leziune;
-condiţiile în care lucrătorii au dreptul la supravegherea sănătăţii;
-practici de lucru sigure pentru minimizarea expunerii la vibraţii
mecanice.
Trebuie să se asigure o supraveghere medicală corespunzătoare atunci când:
a)expunerea lucrătorilor la vibraţii este de aşa natură încât poate fi stabilită între aceasta expunere şi o boala identificabilă efecte dăunătoare asupra sănătăţii;
b)este probabil ca afecţiunea sau efectele să apară în condiţiile de lucru specifice ale unui anumit lucrător;
c)există tehnici testate pentru detectarea afecţiunii sau a efectelor dăunătoare asupra sănătăţii.
Fiecare lucrător supus supravegherii sănătăţii trebuie să aibă un dosar medical individual care se păstrează într-o formă adecvată pentru consultare ulterioară, ţinând seama de obligaţia păstrării secretului medical.
Lucrătorul are acces la cerere la propriul dosar iar dacă suferă de o boala sau se constată efecte negative asupra sănătăţii, medicul sau medicul de medicina a muncii îl informează şi îi dă sfaturi despre supravegherea sănătăţii, la care trebuie să se supună după încheierea perioadei de expunere.

Hotărârea de Guvern nr.1092/2006 privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi biologici în muncă

Această hotărâre transpune prevederile Directivei 2000/54/CE privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi biologici în muncă şi are ca scop protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor pentru sănătatea şi securitatea lor, rezultate sau care pot să rezulte din expunerea la agenţi biologici în cursul activităţii, precum şi prevenirea acestor riscuri. Ea se aplică în toate activităţile în care există riscul ca lucrătorii să poată fi expuşi agenţilor biologici.
Agenţii biologici sunt microorganisme inclusiv microorganismele modificate genetic, culturile celulare şi endoparaziţii umani, care sunt susceptibile să provoace infecţie, alergie sau intoxicaţie.
Microorganismul este o entitate microbiologica celulară sau nu, capabilă de a se reproduce sau transfera pe un material genetic. O cultură celulară este rezultatul creşterii în vitro a celulelor izolate din organisme multicelulare.
Clasificarea agenţilor biologici se face în patru grupe de risc, în funcţie de gravitatea riscului de infecţie pe care îl prezintă.
Grupa 1 – agenţi biologici care nu sunt susceptibili să provoace o boală la om;
Grupa 2 – agenţi biologici care pot provoca o boală omului şi constituie un pericol pentru lucrători; propagarea lor în colectivitate este imposibilă; există, în general, o profilaxie sau un tratament eficace.
Grupa 3 – agenţi biologici care pot provoca îmbolnăviri grave la om şi constituie un pericol serios pentru lucrători; ei pot prezenta un risc de propagare în colectivitate, dar există în general o profilaxie sau un tratament eficace.
Grupa 4 – agenţi biologici care pot provoca boli grave omului şi constituie un pericol serios pentru lucrători; ei pot să prezinte un risc ridicat de propagare în colectivitate şi nu există în general o profilaxie sau un tratament eficace.
Angajatorul este obligat să determine natura, nivelul şi durata expunerii pentru orice activitate susceptibilă să prezinte un risc de expunere la agenţi biologici, pentru a se putea evalua orice risc pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor şi pentru a se putea stabili măsurile ce trebuie luate.
Angajatorul trebuie să reînnoiască periodic evaluarea riscurilor şi la orice modificare a condiţiilor de muncă.
Evaluarea riscurilor profesionale se efectuează mai des pe baza:
a.clasificării agenţilor biologici care constituie sau pot constitui un pericol pentru sănătate ;
b.recomandărilor emise de inspectorii de muncă sau cei sanitari ;
c.informaţiilor asupra bolilor ce pot fi contractate datorită unei activităţi profesionale a lucrătorilor;
d.efectelor alergice şi toxicogene ce pot să rezulte ca urmare a activităţi lucrătorilor ;
e.faptului ca un lucrător suferă de o boala legată direct de munca sa.
Angajatorul trebuie să evite utilizarea unui agent biologic periculos, înlocuindu-1 printr-un agent biologic care, în funcţie de condiţiile de utilizare şi de stadiul actual al cunoştinţelor, nu este periculos sau este mai puţin periculos pentru sănătatea lucrătorilor.
Dacă evaluarea relevă existenţa unui risc pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, angajatorul trebuie să ia măsurile necesare pentru ca expunerea lucrătorilor să fie evitată. Dacă acest lucru nu este tehnic posibil atunci angajatorul trebuie să reducă riscul de expunere profesională la un nivel suficient de scăzut pentru protejarea sănătăţii lucrătorului prin aplicarea următoarelor măsuri:
-limitarea, la un nivel cât mai scăzut posibil a numărului de lucrători expuşi sau care pot fi expuşi;
-conceperea proceselor de muncă şi a măsurilor de control tehnic, astfel încât să se evite sau să se reducă la minimum diseminarea agenţilor biologici la locul de muncă;
-măsuri de protecţie colectivă şi/sau măsuri de protecţie individuală, atunci când expunerea nu poate fi evitată prin alte mijloace;
-măsuri de igienă adecvate obiectivului de prevenire sau reducere a transferului ori diseminării accidentale a unui agent biologic în afara locului de muncă;
-utilizarea panourilor care semnalizează pericolul biologic;
-elaborarea unor planuri care să fie puse în aplicare în caz de accidente ce implică prezenţa agenţilor biologici;
-dacă este necesar şi tehnic posibil, detectarea în afara izolării fizice primare a prezentei agenţilor biologici utilizaţi în procesul de muncă;
-utilizarea de mijloace ce permit colectarea, depozitarea şi eliminarea deşeurilor în deplina securitate de către lucrători, dacă este cazul, după tratarea acestora, inclusiv utilizarea unor recipiente sigure, uşor identificabile;
-măsuri care să permită manipularea şi transportul fără risc a agenţilor biologici la locul de muncă.
Angajatorii trebuie să pună la dispoziţia autorităţilor competente la cererea acestora informaţiile corespunzătoare privind :
-rezultatele evaluării;
-activităţile în care lucrătorii au fost sau pot fi expuşi la agenţi biologici; numărul de lucrători expuşi;
-numele şi competenţa persoanei responsabile cu sănătatea şi securitatea la locul de muncă ;
-măsurile de protecţie şi de prevenire luate, inclusiv procedeele şi metodele de lucru ;
-un plan de urgenţă pentru protecţia lucrătorilor împotriva expunerii la un agent biologic din grupa 3 sau 4 în cazul defectării izolării fizice.
Angajatorul trebuie să informeze imediat autorităţile de sănătate publică şi medicul de medicina muncii despre orice accident sau incident care ar putea să provoace diseminarea unui agent biologic care ar putea provoca lucrătorilor o infecţie sau o boala gravă.
Angajatorul trebuie să ia cinci tipuri de măsuri care vizează igiena şi protecţia individuală fără a antrena costuri pentru lucrători, după cum urmează:
a.să interzică să se mănânce şi să se bea în zona de risc;
b.să furnizeze îmbrăcăminte de protecţie;
c.să asigure lucrătorilor spaţii dotate cu instalaţii igienico-sanitare adecvate, care pot include soluţii/picături pentru ochi şi/sau substanţe antiseptice pentru piele;
d.să aibă în vedere ca echipamentul individual de protecţie să fie :
-aşezat corect într-un loc stabilit separat de celelalte haine;
-verificat şi curăţat, dacă este posibil înainte, şi, în orice caz, după fiecare utilizare;
-reparat sau schimbat înaintea unei noi utilizări, în cazul în care prezintă defecţiuni;
e.să stabilească proceduri privind prelevarea, manipularea şi tratarea eşantioanelor de origine umană sau animală.
Orice îmbrăcăminte care poate fi contaminată de agenţi biologici trebuie să fie dezinfectată, curăţată sau la nevoie distrusă.
Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru ca lucrătorii şi reprezentanţii lor să primească o formare adecvată sub forma de informaţie şi instrucţiuni referitoare la eventualele riscuri pentru sănătate şi la precauţiile de luat şi prescripţiile privind igiena, utilizarea EIP, măsuri de luat în caz de incidente.
Angajatorul trebuie să asigure la locul de muncă instrucţiuni de securitate scrise şi după caz afişe, privind procedura de urmat în caz de :
•accident sau incident grav datorat manipulării unui agent biologic ;
•manipularea unui agent biologic de grupa 4 .
Angajatorul trebuie să asigure consultarea şi participarea lucrătorilor şi a reprezentanţilor lor la rezolvarea tuturor problemelor legate de securitatea şi sănătatea în muncă în cazul expunerii la agenţi biologici.
Angajatorul trebuie să aibă lista lucrătorilor expuşi la agenţi biologici din grupele 3 şi 4 care indică activitatea efectuată şi, atunci când este posibil, agentul biologic la care lucrătorii au fost expuşi şi, după caz, datele referitoare la expuneri, la accidente şi incidente.
Normele prevăd termenele de păstrare a listelor în funcţie de grupa de agenţi biologici şi de consecinţele expunerii.
Medicul de medicina muncii, inspectorul de muncă, precum şi orice persoană responsabilă cu securitatea şi sănătatea în muncă trebuie să aibă acces la listă.
Normele impun supravegherea medicală a lucrătorilor înainte de expunere profesională şi, în continuare, periodic.
Datele rezultate din supravegherea medicală sunt ţinute în dosare medicale individuale, care se păstrează de către serviciile de medicina a muncii cel puţin 10 ani după încetarea expunerii sau chiar până la 40 de ani de la ultima expunere în cazul expunerilor susceptibile să antreneze infecţii.
Medicul de medicina muncii trebuie :
-să propună măsuri de protecţie sau de prevenire utile individual pentru fiecare lucrător;
-să dea informaţii şi sfaturi medicale lucrătorilor privind supravegherea medicală la care ei vor fi supuşi după ce a încetat expunerea.
Lucrătorii trebuie să aibă acces la rezultatele supravegherii medicale care ii privesc personal.
Toate îmbolnăvirile sau decesele survenite trebuie notificate autorităţilor competente.
Măsurile care trebuie luate în serviciile medicale şi veterinare altele decât laboratoarele de diagnostic cuprind:
a.specificarea procedeelor corespunzătoare de decontaminare şi de dezinfecţie;
b.punerea în practică a procedeelor care permit manipularea şi eliminarea fără riscuri a deşeurilor contaminate.
c.în serviciile de izolare sau în secţiile de carantină unde se găsesc pacienţi umani ori animale care sunt sau ar putea fi contaminaţi cu agenţi biologici din grupele 3 şi 4 angajatorul trebuie să ia măsuri de izolare.

Hotărârea de Guvern nr.1093/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă

Hotărârea transpune prevederile Directivei 2004/37/CE privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă şi are ca scop protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor pentru sănătatea şi securitatea lor, inclusiv prevenirea unor astfel de riscuri, care apar sau este posibil să apară prin expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă.
Agentul cancerigen este:
a.o substanţă care corespunde criteriilor de clasificare 1 sau 2 de agenţi cancerigeni conform anexei 1 la Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.200/2000;
b.un preparat compus din una sau mai multe substanţe prevăzute la lit. a) atunci când concentraţia uneia sau a mai multor astfel de substanţe, corespunde cerinţelor impuse de Anexa 2 a Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.200/2000;
c.o substanţă, un preparat sau un procedeu, prevăzute în Anexa 1, precum şi o substanţă sau un preparat care este degajat printr-un procedeu prevăzut în aceasta anexă.
Hotărârea defineşte de asemenea agenţii mutageni.
Valoarea limită – limita mediei ponderate în timp a concentraţiei agentului cancerigen sau mutagen în aer în zona de respiraţie a lucrătorului, pe o perioada de referinţă.
În cazul oricărei activităţi susceptibile să prezinte pentru lucrători un risc de expunere la agenţi cancerigeni sau mutageni, angajatorul este obligat să determine natura, gradul şi durata de expunere a lucrătorilor, pentru a face posibilă evaluarea oricărui risc pentru sănătatea şi securitatea lor, precum şi stabilirea măsurilor care trebuie luate.
Angajatorul are obligaţia de a evalua periodic riscurile şi la orice modificare a condiţiilor de muncă şi trebuie să ţină cont la evaluare de toate căile de pătrundere a agentului cancerigen sau mutagen în organism şi să acorde atenţie specială lucrătorilor cu sensibilitate cunoscută.
De asemenea, angajatorii au următoarele obligaţii:
>Reducerea utilizării şi înlocuirea agenţilor cancerigeni sau mutageni la locul de muncă
Angajatorul trebuie să reducă utilizarea unui agent cancerigen sau mutagen la locul de muncă dacă este posibil din punct de vedere tehnic în special prin înlocuirea sa cu o substanţă, preparat sau procedeu care, în condiţii de utilizare nu este periculos sau este mai puţin periculos.
>Prevenirea şi reducerea expunerii la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă în situaţia în care s-a depăşit valoarea limită a agentului cancerigen sau mutagen expunerile nu trebuie să se realizeze.
Obligaţiile angajatorului pentru a garanta sănătatea şi securitatea lucrătorilor sunt:
■Reducerea utilizării unui agent cancerigen sau substituirea cu un altul care nu este periculos sau este mai puţin periculos;
■Evitarea sau reducerea expunerii

Trebuie să se producă agent cancerigen în spaţiu închis. Dacă acest lucru nu este posibil din punct de vedere tehnic, trebuie ca nivelul de expunere să fie cât mai redus posibil. În toate cazurile de utilizare a unui agent cancerigen, angajatorul trebuie să ia următoarele măsuri:
-să limiteze numărul de lucrători expuşi;
-să evite (să minimizeze) degajarea agentului cancerigen la locul de muncă;
-să evacueze agentul cancerigen la sursă (aspirare locala şi ventilaţie generală);
-să utilizeze metode de măsurare corespunzătoare (pentru detectarea precoce a poluării);
-să aplice metode şi proceduri de lucru corespunzătoare;
-să acorde prioritate măsurilor de protecţie colectivă (dacă este imposibil individuală);
-să pună în aplicare măsuri de igienă (curăţarea locurilor);
-să informeze lucrătorii;
-să delimiteze zonele de risc şi să utilizeze semnale adecvate de securitate (interdicţia de fumat);
-să pună în aplicare planuri de urgenţă (pentru caz de accident);
-să asigure mijloace de depozitare şi de transport fără risc (etichetarea obligatorie a recipienţilor care trebuie să fie ermetici);
-să asigure mijloace care să permită colectarea, depozitarea şi evacuarea în siguranţa a deşeurilor de către lucrători.
■Informarea autorităţilor competente
Angajatorul trebuie să pună la dispoziţia autorităţilor competente la cerere informaţiile legate de motivele pentru care se utilizează agenţii cancerigeni sau mutageni;
-activităţile desfăşurate şi procedeele industriale folosite;
-cantităţile fabricate sau utilizate de substanţe ori preparate care conţin agenţi cancerigeni sau mutageni;
-numărul lucrătorilor expuşi;
-măsurile de prevenire luate;
-tipul echipamentului de protecţie utilizat;
-natura şi gradul expunerii;
-cazurile de înlocuire a agenţilor cancerigeni sau mutageni;•
■Expunerea imprevizibilă şi cea previzibilă. Accesul în zonele de risc. În cazul producerii unor evenimente imprevizibile sau a accidentelor care ar putea
antrena o expunere anormală a lucrătorilor, angajatorul trebuie să îi informeze pe aceştia.
Până la normalizarea situaţiei şi eliminarea cauzelor expunerii anormale, angajatorul trebuie să ia următoarele măsuri:
a.să dispună ca în zona afectată să lucreze numai lucrători care sunt indispensabili;
b.să doteze lucrătorii implicaţi cu echipament individual de protecţie;
c.să nu permită ca lucrătorii neprotejaţi să lucreze în zona afectată.
■Măsuri de igienă şi de protecţie individuală. Angajatorul este obligat ca pentru orice activitate în care există risc de contaminare cu agenţi cancerigeni sau mutageni să ia măsuri pentru a se asigura că:
a.lucrătorii nu mănâncă, nu beau şi nu fumează în zonele cu risc;
b.lucrătorii sunt dotaţi cu echipament individual de protecţie;
c.sunt prevăzute locuri special amenajate pentru depozitarea separată a echipamentului individual de protecţie faţă de îmbrăcămintea de stradă;
d.lucrătorii au la dispoziţie grupuri sanitare şi duşuri;
e.echipamentul individual de protecţie este depozitat corect este verificat şi curăţat înainte şi după fiecare utilizare;
f.echipamentul individual de protecţie cu deficiențe este reparat sau înlocuit înainte de următoarea utilizare.
■Informarea şi formarea lucrătorilor
Informarea şi formarea lucrătorilor trebuie să fie suficientă şi adecvată, bazată pe toate cunoştinţele disponibile privind:
-riscurile potenţiale pentru sănătate;
-măsurile care trebuie luate pentru prevenirea expunerilor;
-cerinţele de igienă;
-purtarea şi utilizarea echipamentului individual de protecţie;
-măsurile de luat în caz de incidente.
Angajatorul trebuie să vegheze ca recipienţii, ambalajele, instalaţiile să fie etichetate clar şi lizibil şi să exprime semnele de avertizare cât mai vizibil.
Este necesar să se permită lucrătorilor să verifice dacă dispoziţiile Hotărârii sunt bine aplicate
■Consultarea şi participarea lucrătorilor
Angajatorul trebuie să asigure consultarea şi participarea lucrătorilor şi reprezentanţilor lor la procesul de stabilire a măsurilor privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la acţiunea agenţilor cancerigeni şi mutageni.
■Supravegherea medicală
Fiecare lucrător care desfăşoară activităţi cu risc pentru securitate şi sănătate trebuie să fie supus unei supravegheri medicale înainte de expunere şi la intervale de timp regulate. În baza supravegherii medicale se întocmeşte un dosar medical şi medicul de medicina muncii propune măsuri individuale de protecţie sau de prevenire de luat în cazul fiecărui lucrător.
Toate cazurile de cancer identificate ca rezultat al expunerii la un agent cancerigen în timpul muncii trebuie să fie notificate autorităţii responsabile.
Lista lucrătorilor expuşi şi dosarul medical sunt păstrate pentru 40 de ani de la sfârşitul expunerii.

Hotărârea de Guvern nr.1028/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare

Această hotărâre transpune în legislaţia română prevederile Directivei 1990/270/CEE privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare.
Această reglementare defineşte următorii termeni:
-Echipament cu ecran de vizualizare – echipament de vizualizare grafic sau alfa- numeric, indiferent de procedeul de afişare folosit.
-Post de lucru – ansamblu care cuprinde un echipament cu ecran de vizualizare prevăzut cu tastatură, accesorii operaţionale, periferice, inclusiv unitatea de dischetă sau unitate optică, telefon, modem , imprimantă, suport pentru documente, scaun, masă sau suprafaţă de lucru, precum şi mediul de muncă înconjurător.
Lucrător – orice persoană angajată conform prevederilor art.5 lit. a) din Legea nr.319/2006, care foloseşte în mod obişnuit un echipament cu ecran de
vizualizare, pe o durată semnificativă a timpului normal de lucru.
Obligaţiile angajatorilor:
•angajatorii au obligaţia de a evalua condiţiile de securitate şi sănătate în special în ce priveşte riscurile pentru vedere, probleme fizice şi solicitare mentală;
•angajatorii trebuie să ia măsuri pentru remedierea riscurilor constatate;
•angajatorii trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru ca posturile de lucru să îndeplinească cerinţele minime de securitate prevăzute în anexa la hotărâre;
•angajatorii trebuie să planifice sarcinile lucrătorilor astfel încât folosirea zilnică a ecranului de vizualizare să fie întreruptă periodic prin pauze sau schimbări de activitate care să reducă suprasolicitarea.
Lucrătorii trebuie să beneficieze de un examen corespunzător al ochilor şi al vederii, efectuat de o persoană care are competenţa necesară:
-înainte de începerea activităţii la ecranul de vizualizare;
-ulterior, la intervale regulate;
-ori de câte ori apar tulburări de vedere cauzate de activitate.

Hotărârea de Guvern nr.1218/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa agenţilor chimici la locul de muncă

Hotărârea transpune în legislaţia română prevederile Directivei 98/24/CE, Directivei 91/322/CEE, Directivei 2000/39/CE şi Directivei 2006/15/CE şi stabileşte cerinţele minime pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor pentru securitatea şi sănătatea lor, care provin sau pot proveni din efectele agenţilor chimici prezenţi la loculde muncă ori ca rezultat al oricărei activităţi profesionale care implică agenţi chimici.
De asemenea, sunt definiţi termenii următori: agent chimic; agent chimic periculos; activităţi care implică agenţi chimici; valoarea limită biologica; supravegherea sănătăţii; pericol; risc.
Pe lângă riscurile prevăzute în art. 7 alin. (1) – (3) din Legea nr.319/2006, angajatorii trebuie să ia măsuri vizând şi următoarele:
-să se asigure ca riscul pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor în procesul de muncă, indus de un agent chimic periculos, este eliminat sau redus la minimum, ţinând cont de valorile limită de expunere profesională şi de valorile limită admise;
-atunci când constată prezenţa agenţilor chimici periculoşi la locul de muncă, angajatorul trebuie să evalueze orice risc referitor la securitatea şi sănătatea lucrătorilor care decurge din prezenţa agenţilor, luând în considerare:
■proprietăţile lor periculoase;
■informaţiile puse la dispoziţie de furnizori cum ar fi fişele de securitate ;
■nivelul, tipul şi durata expunerii;
■condiţiile în care se desfăşoară lucrul în prezenţa unor altfel de agenţi, inclusiv cantităţile acestora;
■valorile limită de expunere profesională sau valorile limită biologice naţionale ;
■efectul măsurilor preventive luate sau care urmează să fie luate;
■concluziile care rezultă în urma supravegherii stării de sănătate a lucrătorilor.
Măsurile prin care angajatorul elimină sau reduce la minimum riscurile datorate agenţilor chimici periculoşi, potrivit evaluării de risc, menţionate de hotărâre, sunt:
1.proiectarea şi organizarea sistemelor de lucru;
2.dotarea cu echipament corespunzător pentru lucrul cu agenţi chimici, elaborarea şi implementarea procedurilor de întreţinere, care să asigure securitatea şi sănătatea lucrătorilor în procesul de muncă;
3.reducerea la minimum a numărului de lucrători expuşi sau care pot fi expuşi;
4.reducerea la minimum a duratei şi intensităţii de expunere;
5.măsuri corespunzătoare de igienă;
6.reducerea cantităţii de agenţi chimici prezenţi la locul de muncă minim necesar pentru tipul de activitate respectivă;
7.proceduri adecvate de lucru care includ în special reglementări tehnice privind manipularea, depozitarea şi transportul în condiţii de siguranţă la locul de muncă al agenţilor chimici periculoşi şi ale deşeurilor care conţin asemenea agenţi chimici.
De asemenea, sunt stabilite măsurile specifice de protecţie şi prevenire după cum urmează:
-angajatorul recurge la substituirea unui agent chimic periculos, înlocuindu-1 cu un agent sau proces chimic care în condiţiile utilizării, nu este periculos sau este mai puţin periculos pentru securitate şi sănătate;
-atunci când substituirea nu este posibila, angajatorul ia în ordinea priorităţii următoarele măsuri:
a)proiectarea unor procese de muncă şi control tehnic adecvate şi utilizarea echipamentelor şi materialelor potrivite, astfel încât să se evite sau să se
reducă la minim, emiterea de agenţi chimici periculoşi care pot prezenta un risc pentru siguranţa şi sănătatea lucrătorilor la locul de muncă;
b)aplicarea unor măsuri de protecţie colectivă la sursa riscului, cum ar fi ventilaţia adecvată şi măsurile potrivite de organizare;
c)aplicarea unor măsuri de protecţie individuală, inclusiv asigurarea
echipamentului individual de protecţie dacă expunerea nu poate fi prevenită cu alte mijloace.
Angajatorul este obligat să efectueze măsurări ale agenţilor chimici care pot prezenta risc pentru sănătatea lucrătorilor la locul de muncă în mod regulat şi ori de câte ori se produce expunerea lucrătorilor la agenţi chimici, în special cu privire la valorile limită de expunere profesională.
Atunci când o valoare limită de expunere profesională stabilită efectiv la nivel naţional a fost depăşita, angajatorul ia măsuri imediat pentru remedierea situaţiei prin aplicarea de măsuri de prevenire şi de protecţie.
Măsurile care trebuie luate pot fi măsuri tehnice sau organizatorice potrivite cu natura operaţiunii inclusiv de depozitare, manipulare şi separare a agenţilor chimici incompatibili.
Ordinea priorităţii măsurilor are ca scop:
-să prevină prezenţa la locul de muncă a concentraţiilor periculoase ale substanţelor inflamabile sau a cantităţilor periculoase de substanţe chimice instabile, când naturamuncii permite acest lucru;
-să se evite prezenţa surselor de aprindere care pot da naştere unor incendii şi explozii sau a condiţiilor nefavorabile care pot determina ca substanţele chimice instabile ori amestecurile de substanţe să genereze efecte fizice dăunătoare şi -să diminueze efectele negative pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor în caz de incendiu sau explozie din cauza aprinderii substanţelor inflamabile, ori efectele fizice dăunătoare care decurg din prezenţa substanţelor chimice instabile sau a amestecurilor desubstanţe.

Angajatorul stabileşte măsuri sau planuri de acţiune care pot fi aplicate atunci când se produce un eveniment. Aceste planuri trebuie să includă exerciţii la intervale regulate pentru care se asigură mijloacele adecvate de prim ajutor.
Atunci când un eveniment se produce, angajatorul ia imediat măsuri pentru reducerea efectelor evenimentului şi pentru informarea lucrătorilor interesaţi.
Pentru a readuce situaţia la normal angajatorul trebuie:
-să aplice măsurile de remediere a situaţiei;
-să permită să lucreze în zona afectată numai lucrătorilor care sunt indispensabili pentru efectuarea reparaţiei.
Lucrătorilor care lucrează în zona afectată li se asigură îmbrăcăminte de protecţie potrivita, echipamente individuale de protecţie şi instalaţiile pe care trebuie să le utilizeze până la revenirea situaţiei la normal.
Angajatorul asigură disponibilitatea informaţiilor cu privire la măsurile aplicabile în caz de urgenţă, care implică agenţi chimici periculoşi.
În ceea ce priveşte informarea şi instruirea lucrătorilor, angajatorul trebuie să se asigure ca lucrătorii sau reprezentanţii lor primesc:
>datele referitoare la existenţa oricărui agent periculos la locul de muncă şi informaţii suplimentare de câte ori au loc schimbări majore la locul de muncă;
>informaţii despre agenţi chimici periculoşi la locul de muncă, riscurile pentru securitate şi sănătate, valorile limită de expunere profesională şi prevederi legale;
>instruire şi informare privind precauţiile necesare şi acţiunile ce trebuie întreprinse pentru a se proteja pe ei inşişi şi pe alţi lucrători la locul de muncă;
>acces la orice fişă tehnică de securitate.
În art. 34 al hotărârii se interzice producerea, fabricarea sau utilizarea la locul de muncă a agenţilor chimici prevăzuţi în Anexa 3 a hotărârii, în condiţiile prevăzute în anexa pentru a preveni expunerea lucrătorilor la riscurile pentru sănătate pe care le pot prezenta anumiţi agenţi chimici sau anumite activităţi care implică agenţi chimici.
Sunt permise excepţiile următoare:
-pentru scopul exclusiv al cercetării ştiinţifice şi testării;
-pentru activităţile prin care se elimina agenţii chimici care sunt prezenţi sub forma de produse secundare sau deşeuri;
-pentru producerea agenţilor chimici pentru a fi folosiţi ca produse intermediare în condiţii specificate de hotărâre. Obţinerea derogării obligă angajatorul să prezinte la MMFES următoarele date: motivul pentru care solicită derogarea;
-cantităţile de agent chimic ce va fi folosita anual; activităţile şi/sau reacţiile sau procesele implicate;
-numărul lucrătorilor care vor fi implicaţi;
-măsurile prevăzute pentru protejarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor implicaţi;
-măsurile tehnice şi organizatorice luate pentru a preveni expunerea lucrătorilor.
Supravegherea stării de sănătate se efectuează atunci când sunt îndeplinite simultan următoarele condiţii:
1.expunerea lucrătorului la agentul chimic periculos este de aşa natură încât se poate stabili o legătura între o boala identificabilă sau un efect negativ al
expunerii asupra sănătăţii;
2.există posibilitatea ca boala sau efectul să apară în condiţiile specifice de la locul de muncă al lucrătorului;
3.tehnica de investigare prezintă un risc scăzut pentru lucrători.
În situaţia în care este stabilită o valoare limită biologică tolerabila obligatorie, supravegherea stării de sănătate este obligatorie dacă se desfăşoară o activitate cu respectivul agent chimic periculos.
Hotărârea interzice utilizarea unor agenţi chimici, respectiv a carbonarului bazic de plumb (ceruza), sulfatului de plumb, oxidului de plumb, cu excepţia unor activităţi menţionate.
Dosarele medicale cu privire la starea de sănătate a lucrătorilor supravegheaţi trebuie să conţină un rezumat al rezultatelor supravegherii stării de sănătate şi al tuturor datelor reprezentative obţinute prin monitorizarea expunerii persoanei respective la agentul chimic periculos. Lucrătorii au acces la dosarele lor medicale.
Atunci când în urma supravegherii medicale se releva faptul ca un lucrător suferă de o boală sau o afecţiune legată de expunerea la un agent chimic periculos la locul de muncă sau dacă o valoare biologică admisă a fost depăşita, lucrătorul trebuie să fie informat despre acest lucru de medicul care îi dă informaţiile şi îl consiliază asupra stării sănătăţii sale.
Angajatorul trebuie să revadă evaluarea riscurilor şi măsurile prevăzute pentru suprimarea sau reducerea acestor riscuri ţinând cont de avizul medicului de medicina muncii.

Hotărârea de Guvern nr.1875/2005 privind protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorului faţă de riscurile datorate expunerii la azbest

Hotărârea transpune prevederile Directivei 87/477/CEE împreuna cu toate modificările sale privind protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorului faţă de riscurile
datorate expunerii la azbest. Aceasta se aplică activităţilor în care lucrătorii sunt expuşi sau sunt susceptibili de a fi expuşi la pulberea degajata din azbest sau din materiale cu conţinut de azbest.
Azbestul defineşte următorii silicaţi fibroşi: actinolit, grunerit (amosit), antofilit, crizotil, crocidolit.
Angajatori sunt obligaţi de a lua măsuri pentru ca nici un lucrător să nu fie expus la o concentraţie de azbest în suspensie în aer mai mare de 0,1 fibre/cmc, măsurată în raport cu o medie ponderată în timp pe o perioada de 8 ore.
Hotărârea interzice activităţile care expun lucrătorii la fibre de azbest, în timpul:
a)extracţiei azbestului;
b)fabricării şi prelucrării produselor din azbest;
c)fabricării şi prelucrării produselor cu conţinut de azbest adăugat deliberat ;
d)prelucrarea azbestului şi activităţile care implică utilizarea unor materiale izolante sau fonoizolante de joasă densitate cu conţinut de azbest.
Angajatorul este obligat să dispună efectuarea evaluării riscului de expunere la azbest pentru a determina natura expunerii şi gradul de expunere.
Înaintea începerii lucrărilor, angajatorul trebuie să transmită la ITM o notificare care conţine:
1.descrierea amplasamentului şantierului;
2.descrierea tipului şi cantităţilor de azbest utilizate sau manipulate;
3.descrierea activităţilor şi a procedeelor aplicate;
4.numărul de lucrători implicaţi;
5.data de începere şi durata activităţii;
6.descrierea măsurilor luate pentru a se limită expunerea lucrătorilor la azbest;
Măsurile care trebuie luate pentru reducerea expunerii lucrătorilor prevăzute de hotărâre sunt:
-numărul lucrătorilor expuşi sau care pot fi expuşi la pulberea de azbest trebuie să fie cât mai mic posibil;
-procesele de muncă trebuie concepute încât să nu producă pulbere de azbest, sau dacă tehnic acest lucru nu este posibil, să nu se producă degajare de azbest în aer ;
-toate construcţiile şi echipamentele implicate în tratarea azbestului trebuie să poată fi curăţate şi întreţinute cu regularitate şi eficacitate ;
-deşeurile trebuie colectate şi îndepărtate de la locul de muncă în cel mai scurt timp posibil, în ambalaje etanşe adecvate, prevăzute cu etichete care să indice ca acestea conţin azbest.
Hotărârea stabileşte obligaţia efectuării cu regularitate a măsurătorilor concentraţiei de fibre de azbest în aer la locul de muncă, condiţiile în care se fac măsurătorile şi metoda recomandată.
La depăşirea valorii limită de conţinut de fibră de azbest în aer (0,1 fibre/cmc), angajatorul trebuie să ia măsuri adecvate pentru remedierea situaţiei, fiind interzisă continuarea lucrului în zona afectata.
Înainte de începerea lucrărilor de demolare dacă există cea mai mica îndoiala privind prezenţa azbestului intr-un material sau într-o construcţie, angajatorul trebuie să respecte prevederile prezentei hotărâri.
Angajatorul trebuie să stabilească un plan de lucru înaintea începerii lucrărilor de demolare ori de îndepărtare a azbestului sau a materialelor cu conţinut de azbest din clădiri, structuri, aparate, instalaţii şi vapoare.
Planul trebuie să prevadă măsuri pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă:
-eliminarea azbestului sau a materialelor cu conţinut de azbest înainte de aplicarea tehnicilor de demolare
-asigurarea, dacă este necesar, a echipamentului individual de protecţie verificarea absenţei riscurilor datorate expunerii la azbest la locul de muncă. Planul de lucru trebuie să cuprindă informaţii privind:
a)natura şi durata probabilă a lucrărilor;
b)locul unde se efectuează lucrările ;
c)metode aplicate atunci când lucrările presupun manipularea azbestului;
d)caracteristicile echipamentelor utilizate pentru protecţia şi decontaminarea celor care efectuează lucrările;
e)metodele aplicate pentru protecţia altor persoane prezente la locul unde se efectuează lucrările sau în apropierea acestora.
Planul de lucru se transmite la ITM la solicitarea acestuia, înainte de începerea lucrărilor.
Angajatorii au obligaţia să asigure o instruire adecvată pentru toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi la pulberi care conţin azbest.
Instruirea trebuie să conţină:
-proprietăţile azbestului şi efectele lui asupra sănătăţii, inclusiv efectul sinergie al fumatului; tipurile de produse şi materiale care pot conţine azbest;
-operaţiile care pot conduce la expunerea la azbest şi importanţa controalelor preventive pentru reducerea la minim a expunerii;
-practicile profesionale sigure, controalele şi echipamentele de protecţie;
-rolul adecvat, alegerea, selectarea, limitările şi utilizarea echipamentelor de respiraţie;
-procedurile de urgenţă;
-procedurile de decontaminare;
-eliminarea deşeurilor;
-cerinţele privind supravegherea medicală.
Hotărârea prevede măsuri referitoare la locurile de muncă unde se desfăşoară activităţile, respectiv determinarea şi marcarea acestora precum şi la măsuri de protecţie şi la îmbrăcămintea de lucru.
Angajatorul este obligat să asigure informarea lucrătorilor şi a reprezentanţilor acestora cu informaţii referitoare la:
>riscurile pentru sănătate datorate expunerii la pulberea provenită din azbest;
>existenţa valorilor limită de expunere reglementate şi necesitatea supravegherii atmosferei;
>măsurile de igienă, inclusiv interzicerea fumatului;
>măsurile securităţii şi sănătăţii în muncă preventive pentru purtarea echipamentului individual de protecţie;
>măsurile preventive speciale destinate minimizării expunerii la azbest.
Lucrătorii şi reprezentanţii lor trebuie să aibă acces la rezultatele determinărilor conţinutului de azbest şi cel puţin o dată la fiecare 3 ani pe perioada când are loc expunerea au dreptul la examenul medical.

Aceasta este legislatia de baza care se actualizeaza de catre emitenti.Va recomandam sa consultati forma actualizata a legislatiei la adresa https://legislatie.just.ro/public/detaliidocument/76337